Acasă › Podcast › Magneziul: sarea unui izvor englezesc
Magneziul: sarea unui izvor englezesc
Episod în limba franceză. Textul integral poate fi citit mai jos în română.

Textul episodului
Vara lui 1618. O secetă apasă asupra sudului Angliei. La vreo douăzeci de kilometri de Londra, pe câmpia din Epsom, un văcar pe nume Henry Wicker caută cu disperare apă pentru vitele sale. Găsește în cele din urmă un heleșteu. Își duce turma acolo. Și atunci se întâmplă ceva ciudat: vacile însetate refuză să bea.
O apă amară
Cel puțin așa spune tradiția locală. Henry Wicker, intrigat, gustă el însuși apa. Este amară. Cu adevărat amară. Și are asupra celor care o beau un efect pe cât de rapid, pe atât de neașteptat: le relaxează intestinele. Un puternic laxativ natural, care țâșnește dintr-o gaură din câmpie.

În secolul al XVII-lea, nu e nevoie de mai mult pentru a face avere. Vestea se răspândește. Londonezii vin să bea apa din Epsom, apoi o iau la sticle. Satul devine o stațiune balneară la modă, cu plimbăreți, hanuri, distracții. Pe la mijlocul secolului, se vorbește despre apele din Epsom până pe continent.
De la sare la metal
În 1695, un medic și botanist englez, Nehemiah Grew, se interesează îndeaproape de izvor. Evaporă apa și recuperează mici cristale albe. Le descrie, le numește, iar sărurile de Epsom intră oficial în farmacii. Un farmacist local afirmă că le fabrica deja de ani de zile: disputele comerciale încep imediat. O sare care se vinde bine are întotdeauna mai mulți părinți.

Dar o întrebare rămâne întreagă: ce se află în această sare? Nimeni nu știe. Trebuie așteptat anul 1755. La Edinburgh, chimistul Joseph Black studiază o pulbere albă numită „magnesia alba”. Arată că nu are nimic de-a face cu varul, cu care era confundată. Este o substanță de sine stătătoare. Numele ei vine de la Magnesia, o regiune a Greciei cunoscută încă din Antichitate pentru mineralele sale.
Apoi, în 1808, la Londra, Humphry Davy trece un curent electric prin această magnezie și reușește să extragă din ea un metal. Îl numește mai întâi „magnium”. Numele va evolua: va deveni magneziu. Misterul de la Epsom este în sfârșit lămurit. Apa din heleșteu era încărcată cu sulfat de magneziu. Vacile făcuseră bine că strâmbaseră din bot.
De atunci, sărurile de Epsom nu au părăsit niciodată dulapurile. Le găsim astăzi mai ales în apa de baie, cu reputația lor seculară.
Un mineral, mai multe forme
Magneziul, la rândul lui, a devenit un mineral vedetă. Participă la sute de reacții din organism. Contribuie la reducerea oboselii și a sentimentului de epuizare, la funcționarea normală a sistemului nervos și la funcția musculară normală. Corpul dumneavoastră nu îl fabrică: îl găsește în alimentație, în oleaginoase, în legumele verzi, în cerealele integrale.
Și aici povestea de la Epsom devine utilă. Pe o etichetă de magneziu, cuvântul „magneziu” nu este suficient. Este întotdeauna asociat cu altceva: sulfat, citrat, bisglicinat, malat. Fiecare formă are profilul ei, în special în ceea ce privește confortul digestiv. Sulfatul de Epsom, ați înțeles, este cunoscut pentru efectul său asupra tranzitului de patru secole.
La Herba Barona, la Paris, când citim împreună cu dumneavoastră o etichetă de magneziu, primul rând la care ne uităm este forma. Un obicei care ne vine, într-un fel, de la o vacă englezoaică.
Patru secole mai târziu, acestui mineral i s-au dat nume savante, formule chimice, capsule și comprimate. Dar totul a început cu un refuz. Cel al unei turme însetate în fața unui heleșteu amar. În materie de etichete, vacile din Epsom citiseră pur și simplu primul rând înaintea tuturor.