Acasă › Podcast › Fotografia de acum douăzeci de ani
Fotografia de acum douăzeci de ani
Episod în limba franceză. Textul integral poate fi citit mai jos în română.

Textul episodului
Bine ați venit la Herba Barona, magazin de suplimente alimentare din Paris. Fiecare episod spune o poveste pe care o cunoaștem prost, iar dumneavoastră plecați cu un lucru de reținut. Astăzi, seria noastră despre mitocondrii continuă cu subiectul pe care nimeni nu-i place să-l privească în față: timpul care trece.
Experimentul oglinzii
Faceți experimentul. Scoateți o fotografie cu dumneavoastră de acum douăzeci de ani. Priviți-o. Apoi priviți-vă în oglindă.
Ce s-a schimbat, mai exact? Pielea, puțin. Trăsăturile, puțin. Nimic spectaculos de la un an la altul — și totuși, puse cap la cap, ceva s-a petrecut. Acest ceva poartă un nume pe care îl cunoașteți bine, dar nu acolo unde vă așteptați: rugina.
Rugina
Da, rugina. Aceeași chimie care roade o caroserie roade, foarte încet, o celulă. Vinovatul este același: oxigenul. Avem nevoie de el ca să trăim, dar este un partener brutal — smulge electroni din tot ce întâlnește. Când o ia razna, produce ceea ce numim radicali liberi: molecule instabile care strică tot ce le iese în cale, inclusiv prețioasele noastre rețete genetice. De altfel, cercetătorii au făcut experimentul: șoarecii crescuți într-un aer îmbogățit cu oxigen îmbătrânesc net mai repede. Prea mult foc în cămin, și arde toată casa.
Or, unde se joacă esențialul acestei chimii a focului? În mitocondrii, centralele energetice ale celulelor noastre. Acolo este folosit oxigenul, îmblânzit, transformat în energie. O mitocondrie tânără și în formă este un foc bine stăpânit: multă energie, foarte puține scântei. O mitocondrie obosită este pe dos: mai puțină energie… și mai multe scântei. Mai mulți radicali liberi. Mai multă rugină.
Toate drumurile duc la mitocondrii
Și aici știința îmbătrânirii a făcut o descoperire fascinantă. Un articol științific a rezumat-o într-un titlu devenit celebru: «Îmbătrânirea: toate drumurile duc la mitocondrii.» Oricare ar fi teoria pe care o urmăriți — uzura genelor, inflamația, acumularea de deșeuri — când mergeți pe firul înapoi, ajungeți mereu la ele.

Mitofagia
Dar corpul nu a rămas fără apărare. A inventat un sistem de o eleganță nebună: mitofagia. Literalmente, «a mânca mitocondriile». În mod regulat, celula își inspectează parcul de centrale, le depistează pe cele mai obosite — acelea care scuipă mai multe scântei decât energie — le demontează, le reciclează piesele și construiește altele noi. O verificare tehnică permanentă, cu fier vechi și uzină incluse.
Ce întreține trierea
Să îmbătrânești bine, în fond, cam asta ar însemna: să păstrezi trierea asta activă. Iar ceea ce o întreține nu are nimic misterios — este chiar de o banalitate dezarmantă. Activitatea fizică regulată, care stimulează reînnoirea. Somnul, aliniat pe zi și pe noapte, ca înainte de ecrane. O farfurie cu produse brute, neprocesate, cu adevărate culori în ea. Și cât mai puțin din ce încarcă: tutun, excese, poluanți când pot fi evitați.
Hipocrate, acum două mii patru sute de ani, recomanda deja toate astea, fără să fi văzut vreodată o mitocondrie.
Fotografia de acum douăzeci de ani nu se va întoarce. Dar cea de peste douăzeci de ani, ea, încă nu a fost făcută.
Acesta a fost un episod din podcastul Herba Barona, înregistrat la Paris. Pe curând.